Edilul Cătălin Flutur a avut o întâlnire cu reprezentanţii BERD şi urmează ca Primăria municipiului Botoşani să demareze procedurile în vederea obţinerii unui credit necesar modernizării străzilor care nu sunt asfaltate.
“Am avut o discuţie cu cei de la Banca Mondială şi cu cei de la BERD, o discuţie absolut interesantă vis-à-vis de noua abordare a BERD-ului în ceea ce priveşte programele de dezvoltare locală. Vorbim de un proiect de regenerare urbană, de infrastructură municipală cu reabilitare urbană. Programul meu şi al echipei aflate acum la primărie este de a încerca să intrăm pe cât mai multe străzi nemodernizate pentru modernizare. Am identificat cu reprezentantul BERD-ului că există acest program şi ne vom canaliza activitatea în aceşti patru ani exact pentru a intra pe străzile nemodernizate. Profităm de programul prin care am introdus apă şi canalizare pe mare parte din străzi. Vom avea în proporţie de peste 98% toate străzile dotate cu apă şi canalizare. Sarcina noastră este să intervenim pentru partea de asfaltare, de trotuare”, a declarat Cătălin Flutur, adăugând:
“Nu avem bani pentru aşa ceva. Nu avem proiecte făcute. Întâlnirea cu BERD-ul a fost absolut benefică deoarece am văzut o lumină la capătul unui tunel. Cineva are bani să ne ajute pentru realizarea acestui obiectiv. În acest an vom stabili priorităţile pentru străzile nemodernizate, un studio de trafic pentru a vedea care sunt cele mai folosite, care fac legătura cu alte străzi modernizate. Va fi un împrumut dar în condiţii mai avantajoase decât la o bancă comercială. Municipalitatea are în momentul de faţă gradul de îndatorare de 17,8%”.
Problema este că la momentul acesta primăria Botoşani nu are bani nici măcar pentru documentaţii şi urmează să se aloce suma necesară la o rectificare bugetară.