1.7 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Primăria Ștefănești se pregătește pentru un val de refugiați FOTO

Autoritățile locale din Ștefănești, oraș aflat la granița cu Republica Moldova, se pregătesc pentru primirea de refugiați ucraineni. Primarul Florin Buțura a făcut un apel la cetățeni să se implice și să doneze diverse produse.

“Suntem solidari cu Ucraina și ne pregătim să acordăm sprijin material și logistic necesar.

La Primăria Orașului Ștefănești a fost instituit Comitetul local pentru situații de urgență. Acesta va coordona prin moduri specifice situațiilor de urgență și va sprijini toate acțiunile de ajutorare a refugiaților din Ucraina care vor trece prin Vama Stânca.

Pe lângă sprijinul instituțional pe care primăria îl acordă refugiaților din Ucraina, dragi cetățeni ai orașului Ștefănești, vă rog să colaborați și să sprijiniți acțiunile Comitetului local.

Cel mai probabil, această criză va fi de durată și avem nevoie de sprijinul și de implicarea fiecăruia în vederea gestionării acestei situații umanitare.

Va fi nevoie de voluntari, pături, termosuri, haine călduroase, produse de patiserie / sendvișuri / pachețele cu mâncare / alimente ambalate, pampers pentru copii, produse de igienă (șervetele umede, etc) și tot ceea ce considerați necesar. Toate aceste produse le puteți aduce la Primărie ( la Starea Civilă), începând de mâine, ora 9:00.

Pentru toți cei care pot și doresc să dea o mână de ajutor nr. meu de telefon este 0727340183”, este mesajul transmis de primarul Florin Buțura.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA