-0.5 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Primăria Dorohoi are o nouă tentativă de a vinde centrul municipiului

În timp ce unii fermieri botoşăneni cumpără teren agricol de la străinii, o primărie din judeţul Botoşani încearcă să vândă străinilor o suprafaţă importantă de teren chiar chiar în zona zero. Este vorba de primăria Dorohoi care are o nouă tentativă de a vinde 7100 de mp de teren, în zona zero a municipiului, pentru a se construi un hypermarket şi nişte spaţii comerciale.




Mâine la ora 15.00 este programată o şedinţă de Consiliu Local la Dorohoi iar printre proiectele aflate pe ordinea de zi este şi “scoaterea din inventarul domeniului public al municipiului Dorohoi a suprafeţei de 7100 mp de teren şi introducerea acesteia în inventarul domeniului privat precum şi inventarierea în domeniul privat la stadiul fizic existent a obiectivului Centrul Cultural George Enescu”. Acesta este cel mai important pas înaintea încheierii colaborării cu firma care doreşte să cumpere terenul şi construcţia nefinalizată, în vederea realizării unui hypermarket Kaufland cu galerii comerciale.

Potrivit proiectului de hotărâre, executivul primăriei vrea scoaterea din domeniul public a unei suprafeţe de 7100 de metri pătraţi şi trecerea ei în domeniul privat al municipiului Dorohoi. Din referatul de specialitate aflăm că valoarea de inventar a terenului este de 857.807,01 lei ceea ce înseamnă aproximativ 26 de euro pe metru pătrat.

Dacă proiectul va fi aprobat în şedinţa de Consiliu Local de mâine, terenul şi construcţia începută în zona zero a Dorohoiului, ar putea fi vândute. Cumpărători sunt deja. Reprezentanţii unei companii au venit de mai mulţi ani la Dorohoi şi au solicitat respectivul teren pentru construcţia unui hypermarket Kaufland şi a unui centru comercial.

Intenţia autorităţilor locale de a vinde terenul din centrul municipiului Dorohoi este mai veche dar de fiecare dată s-au opus consilierii locali. A fost făcut inclusiv un studiu de oportunitate din care a reieşit că nu mai trebuie continuate lucrările la Centrul Cultural George Enescu. Cu toate acestea, vânzarea terenului nu s-a putut face. Între timp, primarul Dorin Alexandrescu a luat decizia de pune din nou pe ordinea de zi proiectul privind trecerea terenului din domeniul public în cel privat, dar pentru a fi aprobat, sunt necesare şi voturile consilierilor liberali.

Interesant este că primarul Dorin Aleandrescu vrea construirea unui hypermarket în centrul Dorohoiului în timp ce colegul său de partid, senatorul Lucian Trufin, a iniţiat o lege prin care se încearcă scoaterea hipermarketurilor în afara oraşelor.

Intenţia autorităţilor locale de a construi un hypermarket în zona zero a Dorohoiului a stârnit multe reacţii negative, atât din partea agenţilor economici cât şi a unor cetăţeni. În acelaşi timp, au fost şi dorohoieni care s-au declarat pentru realizarea unui astfel de proiect considerând că va fi un comerţ mai civilizat iar preţurile produsele vor fi mai mici.

Pe termen scurt, Primăria Dorohoi va avea de câştigat. În conturi vor intra 800.000-900.000 de lei cu care se vor putea asfalta nişte alei şi se vor mai face mici investiţii. În acelaşi timp, pot apărea şi efecte negative odată cu venirea unui hypermarket în zona zero a municipiului. Micii agenţi economici nu vor mai putea rezista iar banii nu vor mai rămâne în Dorohoi aşa cum se întâmplă în momentul de faţă ci vor pleca în Germania sau în alte ţări.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA