-1.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Primăria Bucecea va cumpăra tot terenul fostei fabrici de zahăr. VEZI ce se va realiza

Andron Tampaul primar Bucecea

Primăria oraşului Bucecea deţine în acest moment şase hectare de teren care au aparţit fostei fabrici de zahăr iar în acest an va achiziţiona încă 20 de hectare. Andron Ţâmpău, primarul oraşului Bucecea, spune că deja s-a aprobat această achiziţie în Consiliul Local şi că până la sfârşitul anului se va face tranzacţia.

“Noi am stabilit în Consiliul Local să cumpărăm terenul fostei fabrici de zahăr. Ei au avut o suprafaţă totală de 26 de hectare. Am făcut o executare silită pe şase hectare. La ora actuală, ei mai au o datorie la noi de vreo două miliarde de lei vechi şi vrem ca în schimbul banilor să primim o suprafaţă de teren. De asemenea, ne dorim să cumpărăm suprafaţa de teren care rămâne iar cele 26 de hectare care au aparţinut fostei fabrici de zahăr să fie în proprietatea Consiliului Local Bucecea”, ne-a spus primarul oraşului Bucecea.

Edilul speră ca odată cu achiziţia celor 20 de hectare de teren, să poată demara înfiinţarea unui parc industrial. El spune că a avut discuţii cu preşedintele interimar al Consiliului Judeţean şi că va exista susţinerea acestei instituţii în demararea proiectului.

“Eu nu renunţ la idea de parc industrial. Am avut discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean şi nu s-a abandonat idea unui parc industrial. După ce vom prelua întreaga suprafaţă de teren, împreună cu Consiliul Judeţean, vom demara proiectul. Avem tot ce ne trebuie. Avem apă, gaz metan, energie electric, cale ferată. Distanţa până la aeroportul Salcea este de 15 kilometri, distanţa până la vama Siret este de 30 de kilometri. De la Bucecea la Botoşani sunt 20 de kilometri, de la Bucecea la Suceava sunt 35 de kilometri. Suntem un nod important şi odată cu deschiderea parcului industrial ar trebui să apară şi investiţiile în Bucecea”, ne-a mai spus Andron Ţâmpău, primarul oraşului Bucecea.

Autorităţile locale din acest oraş au luat în calcul inclusiv acordarea de facilităţi celor care vor veni să investească.

Fabrica cu 600 de salariaţi

fabrica de zahar Bucecea foto Jurnalulbtd.ro
Fabrica de zahar Bucecea, foto Jurnalulbtd.ro

Fabrica de zahăr a fost vreme de mulţi ani principalul pilon al economiei oraşului Bucecea. În 2004, s-a pus lacătul pe această fabrică iar economia oraşului Bucecea s-a prăbuşit. Ulterior au apărut afaceri mici, în domeniul agricol dar toate la un loc nu sunt de nivelul fostei fabrici de zahăr. “La fosta fabrică de zahăr lucrau aproximativ 600 de oameni din care 400 permanent şi 200 în perioada de campanie. Asta e soarta localităţilor monoindustriale. Din păcate, Bucecea a fost în această categorie. A fost foarte greu să se refacă economia oraşului după ce a dispărut această fabrică. La ora actuală, avem investiţii private dar nu de mare anvergură. Avem o fabrică de caşcaval, două ferme de pui, câteva unităţi agricole, câteva ferme de vaci”, a precizat prmarul oraşului Bucecea.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA