16.1 C
Botoșani
sâmbătă, 24 mai 2025

Primar din judeţul Botoşani: “Ajutorul social este o gaură neagră în economia românească. Se dau multe miliarde iar efectul este creşterea populaţiei din cârciumi”

drum satesc, oameni

În urmă cu mai bine de un deceniu, se ştia cine va fi primar într-o anumită comunitate după numărul de ajutoare sociale care se acordau. Erau mulţi primari care nu realizau nicio investiţie, nu făcau niciun proiect, doar erau preocupaţi să aibă cât mai mulţi asistaţi social.

Între timp, lucrurile s-au mai schimbat iar unii primari nu sunt de acord cu aceste ajutoare sociale acordate celor care pot munci. Ei susţin că ar trebui să se renunţe la această practică păguboasă şi să se acorde ajutoare doar celor care au cu adevărat nevoie.

“Ajutorul social este o gaură neagră în economia românească. De 20 de ani, mii de localităţi beneficiază de sume foarte mari care se toacă efectiv, fără a rămâne nimic în urmă. În comuna Pomârla erau vreo 300 de beneficiari de ajutoare sociale dar au mai rămas vreo 50. După două săptămâni de mandat, au vrut să mă scoată afară din primărie. Eu am spus în campania electorală că sunt duşmanul ajutoarelor sociale nejustificate, acordate persoanelor tinere, persoanelor care pot să muncească. Chiar am făcut ceea ce am promis. S-a stârnit o revoltă de vreo 200-300 de oameni, mi-au închis primăria, au intervenit jandarmii. De la 300 de asistaţi social am ajuns la vreo 30 în primele două săptămâni de mandat. Asta nu este variantă sănătoasă de protecţie socială. Sunt o mie de variante mai bune decât a da bani pentru nemuncă. Se dau multe miliarde iar efectul este creşterea populaţiei din cârciumi”, a declarat Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla.

La ora actuală, comunităţile locale din judeţul Botoşani şi nu numai, se confruntă cu o mare problemă în ceea ce priveşte forţa de muncă. O parte din tineri au plecat în străinătate iar cei rămaşi acasă trăiesc din ajutoare sociale şi nu sunt interesaţi să muncească.

“Forţa de muncă ne-a plecat. Vorbim de câteva milioane de români care timp de două-trei decenii nu mai aduc plus valoare în România. Este un fenomen îngrijorător. S-ar putea să ne trezim cu o parte dintre aceşti concetăţeni că vor veni după două-trei decenii şi vor cere asistenţă socială deoarece nu au lucrat cu forme legale. E un orizont negru. Forţa de muncă pleacă, cei cu vârsta între 20 şi 40 de ani, iar efectul negativ este foarte mare pentru România. Sunt oportunităţi în România, avem puterea de a face lucruri bune şi aici dar abordarea este greşită încă de pe băncile şcolii. Toată lumea dă vina pe celălalt. Ajungi la o anumită vârstă şi te trezeşti că nu ştii să faci nimic. Eşti bun de export, muncă necalificată la străini. Acolo se plăteşte mai bine”, a declarat Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES













ULTIMA ORA