23.4 C
Botoșani
joi, 18 august 2022

Premierul Nicolae Ciucă vine cu vești bune privind valul 5 al pandemiei de Covid

Premierul României a anunțat că, ținând cont că am intrat pe o pantă descendentă în ceea ce privește numărul infectărilor, la începutul lunii martie va urma o serie de relaxări.

Premierul Ciucă a spus că a avut o discuție cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și că urmează o analiză serioasă pentru a reduce restricțiile anti-Covid.

„Urmează o analiză la nivelul Ministerului Sănătății. Au avut loc aceste evaluări. E foarte clar că în momentul de față, în ceea ce privește valul 5, am intrat pe o linie descendentă și am discutat cu domnul Rafila, urmând ca în perioada următoare, ținând cont de faptul că la începutul lunii martie urmează să își înceteze efectele hotărârea de guvern, să avem o analiză concretă și să venim cu măsuri care să se preteze la nivelul situației. Sigur că există foarte multe așteptări din partea populației. Ieri am avut peste 14.000 de infectări, avem în continuare peste 1.000 de oameni la ATI, dar, așa cum am înțeles de la domnul ministru, există speranța ca în perioada următoare această tendință să fie descrescătoare, ceea ce poate genera un alt set de măsuri pe care să-l avem în vedere”, a declarat Nicolae Ciucă la începutul ședinței de guvern.

Sursa: RTV.net

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here


































ULTIMA ORA