Vineri seară, la ora 20.00, la Cinematograful Unirea, este programată premiera filmului „Love Bus: cinci poveşti de dragoste din Bucureşti”. Regia: Roxana Andrei, Mihai Mincan, Constantin Radu Vasile, Andrei Georgescu, Florin Babei. În rolurile principale sunt Ada Gales, Catalin Jugravu, Andrei Ion.
„Love Bus” este un film omnibus format din cinci episoade separate, având fiecare câte o poveste de dragoste care se petrece în câte un cartier al Bucureştiului. Filmul a fost turnat în regim independent, cu studenţi proaspăt absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” şi reprezintă debutul lor, colectiv, pe marile ecrane.