10 C
Botoșani
marți, 16 aprilie 2024

Peste 14.000 de fermieri botoşăneni afectaţi de secetă ar putea primi un sprijin financiar

Seceta in judetul Botosani colaj

Ministrul Achim Irimescu a solicitat de la nivelul judeţului Botoşani numărul de fermieri ale căror culturi de porumb şi floarea soarelui au fost arse de secetă în această vară. Situaţia, centralizată de Instituţia Prefectului cu sprijinul specialiştilor Direcţiei Agricole, a fost solicitată în vederea „acordării unui ajutor financiar producătorilor agricoli”, aşa cum se precizează în adresa semnată de ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.

Din datele trimise deja către MADR, reiese că seceta a afectat culturile de porumb şi floarea soarelui a peste 14.200 de fermieri, dintre care puţini peste 300 sunt persoane juridice. Diferenţa de aproape 14.000 reprezintă producători – persoane fizice.

„S-au avut în vedere procesele verbale de constatare a pagubelor, aşa cum acestea au fost văzute la faţa locului de către comisiile locale organizate prin dispoziţiile primarilor. Am trimis situaţia către Bucureşti, aşteptăm să vedem, aşadar, următoarea fază a procedurii de sprijin pentru agricultorii noştri.”, a explicat Dan Nechifor, prefectul judeţului.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES








































ULTIMA ORA