0.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Prefectul a reluat demersurile pentru Vama Stânca-Costeşti

vama stanca descinderi

Prefectul Costică Macaleţi a solicitat sprijinul a trei autorităţi din capitală pentru ca Biroul Vamal Stînca – Costeşti să beneficieze de posibilitatea de a face controale fitosanitare şi sanitar-veterinare.

Punctul de trecere al frontierei cu Republica Moldova a primit încă din luna octombrie a anului trecut toate autorizaţiile pentru a realiza şi astfel de verificări. Prin neangajarea unor specialişti din cele două domenii de activitate, însă, activitatea de control propriu-zisă nu se poate desfăşura, iar avizul Executivului a rămas doar pe hârtie.

„În momentul de faţă se reorganizează şi activitatea fitosanitară din ţară, prin înfiinţarea Autorităţii Naţionale, astfel încât momentul este oportun pentru a face cunoscută şi problema celor de la Botoşani.”, a explicat prefectul Costică Macaleţi.

Pentru demararea controlului fitosanitar de la Stînca reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a adresat şi conducerii Ministerului Agriculturii, precum şi celei de la Autoritatea Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, explicând că fără un personal de specialitate punctul de inspecţie nu poate funcţiona.

Costică Macaleţi a arătat şi că până la această dată Instituţia Prefectului a primit numeroase sesizări din partea agenţilor economici care solicită efectuarea de operaţiuni de import/export cu produse agricole şi industriale, prin Biroul Vamal de Frontieră Stânca – Costeşti, aceştia având posibilitatea să-şi reducă astfel în mod substanţial distanţele parcurse în acest scop.

În momentul de faţă, spre exemplu, pentru a efectua un import din Republica Moldova – raionul Edineţ, un agent economic din judeţul Botoşani are posibilitatea de a intra în România prin BVF Sculeni sau BVF Albiţa, distanţa parcursă pentru prima opţiune fiind de 365 km, iar pentru a doua opţiune de 480 km, în comparaţie cu BVF Stânca – Costeşti, aflat la o distanţă de 120 km.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA