1.7 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Posturile de asistent medical de la Mavromati stârnesc interes printre botoșăneni. Criză în cadrul medicinei de urgență

În această perioadă au loc mai multe concursuri pentru ocuparea unor posturi în cadrul Spitalului Județean Mavromati, cel mai mare interes fiind pe posturile de asistent medical, acolo unde sunt 66 de candidați pe 10 locuri. În schimb, în cadrul medicinei de urgență, au fost scoate la concurs patru posturi de medici, dar nu s-a prezentat nici un candidat.

Anunțul a fost făcut în această dimineață de către Corneliu Prepeliță, managerul SJU, în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a prezentat detaliat lista cu posturile scoase la concurs în această perioadă. „ S-au scos la concurs zece posturi de asistenți medicali iar candidații înscriși sunt 66. S-au scos la concurs 13 posturi de infirmieri, unde sunt 63 de candidați, 7 posturi de îngrijitori au fost scoase la concurs și s-au înscris 27 de candidați, un post de brancardier la care s-au înscris trei candidați. Sunt în perioada de înscriere la concurs postul de consilier juridic, asistent medical, bucătar patru posturi, îngrijitor bucătărie, spălătorese, alți insistenți medicali, inginer în cadrul serviciului tehnic, electricieni, fochiști, instalatori, șoferi, fizician în cadrul laboratorului de radiologie. De asemenea, au fost organizate mai multe concursuri pentru ocuparea posturilor de medici, s-au ocupat posturi de radiologi, de nutriționist urmează să mai scoatem la concurs posturile de medici infecționiști, avem vești bune că sunt medici care ar dori să vină la noi. Am fost contactat de cadrele didactice de la UMF Iași care m-au întrebat dacă avem posibilitatea să scoatem posturile la concurs. Ne bucură foarte mult că tinerii medici vor să vină în unitatea noastră.” a spus managerul SJU.

Potrivit acestuia, există o problemă în cadrul medicinei de urgență. ” Am scos patru posturi și nu s-a înscris nici un candidat, astfel încât vom regândi această strategie astfel că vom scoate la concurs posturi de medici rezidenți anul cinci, ultimul an în medicină de urgență. Vom scoate la concurs încă două posturi de medici radiologi, avem speranața că se vor înscrie. ” a încheiat Corneliu Prepeliță.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA