Porțile de la Biserica Uspenia din Centrul Vechi au fost recuperate. Acestea au fost sustrase de un bărbat în vârstă de 74 de ani care a venit cu o căruță pentru a le transporta, crezând că sunt abandonate.
Marți seara, pe o rețea de socializare, reprezentanții parohiei au comunicat incidentul, iar în cursul zilei de miercuri botoșăneanul a adus porțile înapoi.” Bunurile reclamate ca fiind sustrase au fost restituite persoanei vătămate de către bărbatul de 74 de ani din municipiul Botoșani. În continuare sunt efectuate cercetări pentru a stabili întreaga situație de fapt și pentru a dispune măsurile legale ce se vor impune” a spus inspector principal Delia Nenișcu, purtător de cuvând al IPJ Botoșani.