Andrei Ureche, fostul portar al Academicii Clinceni, a semnat cu FC Botoșani pe o perioadă de trei ani și va purta tricoul cu numărul 82.
Noul portar al FC Botoșani are 23 de ani și este născut la Pașcani. În 2017, pentru jumătate de an a fost jucătorul formației Union Adarve din Segunda Division după care a fost la Academica Clinceni, FC Argeș și din nou Academica Clinceni. În sezonul trecut, Andrei Ureche a apărat în 26 de partide poarta Academicii Clinceni, formație care a retrogradat din cauza problemelor financiare.