Victor Ponta nu va demisiona. El a postat pe Facebook un mesaj în care precizează că doar Parlamentul poate să îl demită. Reacția vine după ce președintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia.
Victor Ponta: „Am avut cu Presedintele Iohannis o discutie institutionala extrem de corecta si civilizata! Respect pozitia sa publica dar am fost numit in functie de Parlamentul Romaniei si doar Parlamentul poate sa ma demita! Cred ca respectarea principiilor constitutionale este esentiala pt societatea noastra si in niciun caz nu pot accepta ca un procuror DNA este deasupra Parlamentului, Guvernului si a cetatenilor acestei tari! Asta ar insemna dictatura si cred ca la peste 25 ani dupa 1989 ar fi o mare eroare pt noi toti!”.
Premierul a reacționat astfel după ce președintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia, ca urmare a începerii urmării penale față de șeful guvernului, în dosarul lui Dan Șova.
Premierul Victor Ponta a declarat în martie 2015, într-o emisiune TV, că nu are cum să rămână în funcția de prim-ministru dacă se va face un dosar în care se va începe urmărirea penală față de el.
,,Dacă se face un dosar în care faţă de mine se începe urmărirea penală, nu am cum să rămân în funcţia de prim-ministru, să stau în fiecare dimineaţă să dau explicaţii cum e cu dosarul. Dar eu sper ca în 2015 nu se schimbă guvernele cu mijloace judiciare. Cred acest lucru, că nu se va întâmpla”, a spus Ponta.
Sursa: REALITATEA.NET