Primul ministru a cedat în urma protestelor care au avut loc ieri în capitală şi în mai multe oraşe ale ţării iar în această dimineaţă şi-a anunţat astăzi demisia. Cu toate acestea, tinerii care au ieşit în stradă sunt decişi îşi manifeste în continuare nemulţumirea faţă de clasa politică.
Mobilizarea pe reţelele de socializarea a continuat şi în această dimineaţă iar numărul tinerilor care vor ieşi în această seară, în Piaţa Revoluţiei, cu siguranţă unul semnificativ.
“Demisia guvernului Ponta nu reprezintă decât o mică parte a revendicărilor noastre. Noi nu am ieşit în stradă pentru a schimba un guvern corupt cu alt guvern corupt. Noi nu vrem “aceeaşi Mărie, cu altă pălărie”! Noi nu mai vrem să vedem aceeaşi politicieni corupţi, pe care îi tot vedem de 25 de ani încoace. De aceea vom ieşi din nou în seara aceasta, şi vom cere ca şi până acum, schimbarea ÎNTREGII CLASE POLITICE! Pe această cale, rugăm respectuos pe toţi cei implicaţi politic (fie ei şi din organizaţiile de tineret) să se abţină de la a ieşi în stradă. Nu vrem ca protestul nostru să fie asociat cu vreo culoare politică! Acest protest este eminamente APOLITIC! Așa să ne ajute Dumnezeu!”
“Daca o să stãm tot timpul și o să spunem „eh , oricum nu vom reuși sã schimbăm ceva” nu vom reuși niciodată să schimbăm ceva in țara asta. Trebuie să avem și noi un cuvânt de spus în țara noastrã”.
“Piedone a DEMISIONAT ! Nu trebuie sa ne OPRIM la Ponta si Piedone ! CONTINUAM !”
“Demisie Ponta ? usor spus ! o sa faci puscarie alaturi de tovarasii tai , chiar asa usor vrei sa scapi ? stai asaaa neculaii ca nu sa terminat , VREM CONTURILE TALE ASCUNSE PRIN STRAINATATE INCHISEEE !! VREM CA TU PONTA SI TOVARASII TAI DE CORUPTIE SA STATI INCHISI , ACOLO UNDE VA E LOCUL , IN PARLAMENT SA NUMAI INTRE NIMENIIIII PANA NU SPUNEM NOI , NOIIIII TREBUIE SA VA CONDUCEM DE AZI INAINTE , SI SA PUNEM STOP TAIATUL PADURILOR , STOP LA TOT ! GATAAAA , IMPERIUL VOSTRU A LUAT SFARSIT !”
“Vreau să trag un semnal de alarmă în legătură cu protestul de azi, 04.11.2015! Voi, cei care ați decis în sfârșit că nu se mai poate și vreți să ieșiți să vă exprimați nemulțumirea: să nu cădeți în plasa unor elemente manipulatoare, mai exact politice! Am văzut inclusiv în seara de 03.11.2015 persoane care încercau să direcționeze scandările înspre o singură zonă a spectrului politic: guvernul și atât. Normal că vrem să cadă guvernul! Dar nu suntem într-atât de limitați încât să nu ne dăm seama că guvernul reprezintă doar o parte din răul împotriva căruia manifestăm! Putreziciunea a cuprins ÎNTREAGA CLASĂ POLITICĂ! Acest protest trebuie să se îndrepte împotriva ÎNTREGII CLASE POLITICE, nu doar împotriva unor reprezentanți ai ei. Doar nu vreți să dăm jos guvernul actual și să punem în loc un alt guvern, compus din aceeași POLITICIENI CORUPŢI! NU, acest protest trebuie să fie împotriva ÎNTREGII CLASE POLITICE din ROMÂNIA, pentru că: PCR=FSN=PDSR=PD=PSD=PDL=PNL=PC=USL=ARD=UNPR=PMP. Adică, aceiași hoți și trădători pe care vrem să îi schimbăm. Așa să ne ajute Dumnezeu!”.
Sunt doar câteva din mesajele postate de tineri pe pagina de facebook “Azi in capitala, maine in tara!”.