14.5 C
Botoșani
luni, 15 aprilie 2024

POMÂRLA. Drumuri modernizate prin Programul Anghel Saligny

Primăria comunei Pomârla va implementa anul viitor un proiect în valoare de 15 milioane de lei care vizează modernizarea mai multor drumuri. Proiectul va fi finanțat prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny.

Potrivit primarului Dumitru Chelariu, prin acest proiect se vor asfalta aproximativ 6,5 kilometri iar pe lista de priorități sunt drumurile principale unde s-a realizat sistemul de apă-canalizare.

“Am finalizat documentația tehnică pentru proiectul de modernizare a drumurilor și așteptăm semnarea contractului. Sumele aprobate au fost mai mici, a trebuit să reducem din proiect și din acest motiv am fost obligați să modificăm studiile. Vom moderniza 6,5 kilometri de drumuri în comuna Pomârla. Proiectul inițial a fost de 12 kilometri dar am primit finanțare pentru 6,5 kilometri. Vom asfalta arterele principale către drumurile județene, vom face legătura cu satul Corjăuți, cu cătunul Poiana. Vom lărgi drumurile, betonări de șanțuri pentru a proteja drumurile. Încercăm să obținem un mic spațiu și pentru trotuare. În zona centrală vom avea multe locuri de parcare. Vreau ca în zonele unde avem magazine, școli, liceu, să realizăm parcări. Sperăm să semnăm cât mai repede contractul de finanțare pentru a demara licitația”, a spus Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA