Vineri, între orele 12.00 și 14.00, polițiștii botoșăneni vor protesta în fața Prefecturii, aceștia fiind nemulțumiți de decizia guvernului privind înghețarea salariilor.
Reprezentanții sindicatelor Europol, Pro Lex, Diamantul și Decus au încheiat un acord privind măsurile care urmează a fi luate, ca răspuns la înghețarea salariilor.
“Am convenit asupra formelor de protest care să poată fi puse în aplicare de toți polițiștii și polițiștii de frontieră, care au fost extrase din sondajul realizat în rândul polițiștilor. De asemenea, am identificat mai multe soluții care să atenueze impactul OUG 226/2020, dintre care amintim punerea în plată a compensației de risc, drept prevăzut de art. 14 din Anexa VI a Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În situația în care nu vom fi consultați și nu va exista voință pentru a elimina această inechitate salarială reprezentată de înghețarea salariilor polițiștilor, vom fi obligați să punem în aplicare toate cele 3 etape ale formelor de protest stabilite”, se precizează în comunicatul Europol.
Într-o primă etapă, polițiștii vor picheta sediile prefecturilor iar în cazul în care nu se revine asupra deciziei privind înghețarea salariilor, vor trece la alte forme de protest.