Miercuri, poliţiştii din cadrul S.P.R. 8 Flămînzi, au depistat la o întreprindere individuală de pe raza comunei Frumusica, o femeie de 64 ani, din satul Vladeni Deal, care comercializa ţigări de contrabandă.
Aceasta a fost sancţionată contravenţional conform Legii 12/1990 cu amendă în valoare de 500 lei, iar ţigările au fost confiscate.
Ieri, laora 10:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Săveni au depistat în trafic pe strada Ştefan cel Mare din Oraşul Săveni, jud. Botosani, un bărbat de 46 ani, din oraşul Darabani, jud. Botoşani, în timp ce transporta cu un autoturism cantitatea de 80 kg peşte, fără a deţine documente de provenienţă şi transport pentru acesta.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente de provenienţă a peştelui…”, prevăzută de art. 64 lit. j din OUG nr.23/2008.