2.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Poli Iaşi – FC Botoşani. L. Grozavu: “E o partidă de campionat în care noi trebuie să demonstrăm în ce ape ne scăldăm”

leo-grozavu

După eliminarea din Cupa Ligii, FC Botoşani vrea un rezultat pozitiv în deplasarea de la Iaşi. Leo Grozavu are un palmares pozitiv în disputele cu formaţia din Copou şi vrea să-şi păstreze invincibilitatea şi după jocul de mâine după amiază.

Tehnicianul botoşănean consideră că meciul cu Poli Iaşi reprezintă un examen pentru echipa sa în urma căruia va putea stabili următoarele obiective.

„De fiecare dată întâlnirile dintre Iaşi şi Botoşani au suscitat interes, ambiţie. Din punctul meu de vedere nu e ceva în plus, e o partidă de campionat în care noi trebuie să demonstrăm în ce ape ne scăldăm. În cazul unui rezultat bun, putem emite pretenţii la mai mult. Altfel, suntem într-o poziţie care e cea mai apropiată de realitate. Eu îmi doresc ca invincibilitatea mea să rămână intactă, am încredere în ei, sunt alături de ei, nişte băieţi extraordinari care muncesc, luptă. Avem şi noi problemele noatre, limitele noastre dar asta nu înseamnă că nu ţin la băieţii mei şi nu îi apreciez”, a declarat leo Grozavu.

Antrenorul botoşănean va face mai multe schimbări în primul 11 deoarece unii jucători care au evoluat în partida cu Steaua resimt oboseala. De asemenea, va lipsi fundaşul dreapta Radoslav Dimitrov care are probleme personale şi este plecat în Bulgaria.

„Acum două zile am avut un joc, suntem programaţi din nou la o oră când este foarte cald şi nu va fi uşor. Iaşiul a avut pauză, are energie suficientă ca să abordeze jocul. Avem şi noi informaţii, ştim că sunt foarte montaţi pentru acest joc dar şi noi ne dorim să ne ridicăm la acelaşi nivel. Avem mici probleme dar sperăm să le rezolvăm. După meciul cu Steaua, Astafei avea un ochi tumefiat. Ieri a fost doar un antrenament de refacere cu cei care au jucat joi. E clar că s-a acumulat şi oboseală. De fiecare dată un meci cu Steaua necesită un consum mare de energie dar avem un lot care să poată face faţă meciului de la Iaşi”, a adăgat Leo Grozavu.

Partida dintre Poli Iaşi şi FC Botoşani se va disputa mâine, începând cu ora 18.00, pe stadionul Emil Alexandrescu.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA