2.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Poli Iaşi – FC Botoşani. G. Vaşvari: „Sper să vină cât mai mulţi botoşăneni”

vasvari-gabriel

Jucătorii echipei FC Botoşani sunt rezervaţi înaintea meciului de la Iaşi şi spun că un egal ar fi un rezultat pozitiv. Ei se aşteaptă la o partidă dificilă deoarece ieşenii au cinci meciuri consecutive fără victorie şi cu siguranţă vor toate cele trei puncte în disputa cu FC Botoşani.

„Ne dorim să venim neînvinşi de la Iaşi. Nu va fi uşor, întâlnim una dintre cele mai experimentate echipe din Liga I şi o echipă foarte bine organizată. Vom avea un meci foarte greu. Presiunea e mai mare pe ei pentru că joacă acasă. Cu noi nu le va fi uşor. Orice jucător îşi doreşte să joace cu stadionul plin, sper să vină cât mai mulţi botoşăneni. La ultimul meci au fost destul de mulţi botoşăneni şi a fost foarte plăcut pentru noi. De ieri am încercat să uităm meciul cu Steaua şi să ne gândim doar la cel cu Iaşi. Ne aşteaptă patru meciuri foarte grele, într-un interval scurt de timp, jucăm aproape din trei în trei zile, trei meciuri în deplasare, sperăm să scoatem cât mai mult”, a declarat mijlocaşul Gabriel Vaşvari.

roman-mihai„Va fi o partidă dificilă, ne aşteptăm la lucrul acesta. Iaşiul este o echipă bună a campionatului dar cred că avem tăria pentru a câştiga. Îmi doresc să dau gol şi la sfârşit să fim fericiţi. Mai am de lucrat, sper să ajung şi eu la potenţialul echipei, să fac o pregătire foarte bună în iarnă şi abia atunci să fiu sută la sută. Un egal este un rezultat bun în deplasare”, a spus Mihai Roman.

Partida dintre Poli Iaşi şi FC Botoşani se va disputa mâine, de la ora 18.00, pe stadionul Emil Alexandrescu.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA