Speriat și obosit după ce și-a petrecut toată dimineața într-un castan, la aproximativ 12 metri înălțime. Așa a fost găsit un motan, de pompierii militari, chemați să îl coboare din copac.
Disperată că nu își poate salva singură pisoiul, proprietara acestuia a cerut ajutorul salvatorilor, care au răspuns prompt. Folosind o scară, pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani au reușit să ajungă la motan care, chiar dacă era speriat, s-a lăsat prins.
Câteva minute mai târziu, Costică a ajuns în brațele stăpânei. Întâmplarea a avut loc astăzi, pe strada Dimitrie Brândză din municipiul Botoșani.