Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că duminică au intrat în România, prin punctele de frontieră din toată ţara, 83.417 de persoane, dintre care 7.760 de cetăţeni ucraineni, în scădere cu 16,35% faţă de ziua precedentă.
Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 170.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 40.000 de mijloace de transport.
Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţara noastră 2.541.696 de cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 75 de fapte ilegale (38 infracţiuni şi 37 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 17.000 de lei.
Duminică nu s-a permis intrarea în ţară a 20 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a 20 cetăţeni români din diferite motive legale.
Sursa: Agerpres