1.7 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Peste 600 de poliţişti au acţionat de Rusalii

politisti rutiera9iunie

În intervalul 06-09 iunie, toate structurile operative ale I.P.J. Botoşani au desfăşurat activităţi specifice, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică.

Au acţionat peste 600 de poliţişti, respectiv  369 din cadrul structurilor de ordine publică, 177 de la rutieră, 18 poliţişti de investigaţii criminale şi 41 din cadrul altor structuri.

Pe lângă caracterul de impunere a legii, poliţiştii au acţionat pentru prevenirea oricăror fapte grave de tulburare a ordinii şi liniştii publice, prevenirea accidentelor rutiere grave, cu pierderi de vieţi omeneşti, precum şi pentru evitarea ambuteiajelor rutiere sau vitezei excesive.

Cu prilejul activităţilor preventive desfăşurate, poliţiştii au constatat 53 de infracţiuni, dintre care 16 în flagrant. Cele mai multe infracţiuni, respectiv 34, sunt de natură judiciară.

De asemenea, poliţiştii au constatat peste 760 abateri de natură contravenţională, aplicând sancţiuni în valoare totală de 162.586 lei.

Din totalul sancţiunilor, peste 560 au fost aplicate pentru încălcarea normelor rutiere.

Totodată, în cazul a 20 de conducători auto a fost dispusă măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru perioade determinate.

Poliţiştii rutieri le mulţumesc conducătorilor auto care au înţeles să adopte o conduită preventivă la volan şi să-i respecte pe ceilalţi participanţi la trafic!

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA