1.7 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Peste 300 de șoferi amendați pentru depășirea vitezei legale

În această perioadă, polițiștii botoșăneni acționează cu prioritate pentru depistarea celor care depășesc viteza legală. Pentru aceste activități sunt folosite cinci autospeciale dotate cu aparate radar, precum și șapte aparate TruCam, pentru măsurarea vitezei de deplasare.

În cadrul activităților desfășurate, în perioada 5-8 august a.c., pe drumurile din județ au fost controlate peste 700 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 567 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 160.000 de lei, 345 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Totodată, polițiștii au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce 35 de  permise de conducere pentru viteză excesivă.

Recomandăm conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză aplicabil pe tronsonul de drum pe care circulă, să adapteze în permanență viteza la condițiile meteo-rutiere, să circule cu prudență și să respecte semnalele polițiștilor rutieri.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA