Vicepremierul Raluca Turcan a venit nepregătită la Botoșani, nu a avut răspunsuri la problemele județului iar pesediștii au taxat-o imediat. Senatorul Doina Federovici a lansat un atac la adresa Ralucăi Turcan pe care o acuză că deși este botoșăneancă, habar nu are despre ceea ce se întâmplă în acest județ.
“A fost o vizită în județul Botoșani a vicepremierului Turcan. Vicepremierul României a uitat că primul reprezentant al guvernului în teritoriu trebuie să fie înalt funcționar public, trebuie să fie apolitic. A venit la Botoșani și a spus că este o funcție politică în viziunea lor. Doamna Turcan nu cunoaște absolut nimic din prioritățile județului. Marele vicepremier Turcan, personajul care are grijă ca românii să nu se trezească morți. Botoșăneanca noastră habar nu are că drumul Botoșani – Tg. Frumos este un drum național. În viziunea domniei sale este drum județean. Nici măcar nu a avut curiozitatea să-și întrebe colegii de partid care este stadiul acestei investiții și care este soluția domniilor lor. Am aflat că a venit domnia sa, s-a întâlnit cu primarii liberali, a încercat să-i calmeze, le-a spus două-trei lucruri și a plecat. În momentul în care PSD a invitat un ministru în Botoșani, ne-am întâlnit cu primarii, am vorbit despre proiectele de dezvoltare, am venit cu soluții. Să faci o declarație în care spui că județul Botoșani este praf, să faci o declarație inconștientă în care să spui că investițiile au avut culoare politică, asta înseamnă că degeaba s-a întâlnit cu primarii liberali. Înseamnă că domnia sa nu știe absolut nimic despre județul Botoșani. Cum poți să minți și să spui că investițiile au avut culoare politică? Să ne explice domnii de la PNL de ce avem primari care au facturi nedecontate la PNDL din luna octombrie. Și nu sunt puține”, a spus Doina Federovici.