În ultima zi a săptămânii trecute, pescarii de pe râul Prut au fost verificați de jandarmi și reprezentanți ai Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani, în cadrul unei acțiuni executate în cooperare pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.
Lipsa unui permis de pescuit valabil a fost motivul sancționării contravenționale a nouă persoane care pescuiau la undiță în zona Volovăț, cu amenzi în valoare de 300 de lei fiecare.
În urma verificărilor efectuate, asupra unui pescar a fost găsită o plasă monofilament interzisă de lege, care a fost ridicată de jandarmi în vederea confiscării, iar deținătorului acesteia i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „pescuit cu unelte și scule neautorizate”, faptă prevăzută de legislația în vigoare privind pescuitul și acvacultura.