1.7 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Percheziții la doi hoți din Vorniceni

La data de 10.01.2019, având în vedere cercetările ce se efectuează într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale nr. 9 Vlăsineşti au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Săveni, la locuinţele a doi bărbaţi din comuna Vorniceni, de 19, respectiv 33 de ani.

Aceştia sunt bănuiţi că în perioada noiembrie-decembrie 2018 au pătruns fără drept în imobilul nelocuit aparţinând unei femei din comuna Vorniceni, de unde au sustras mai multe bunuri (electrocasnice şi obiecte de mobilier), prejudiciul creat fiind de aproximativ 2.500 de lei.

Cu ocazia percheziţiilor, la una dintre locaţii au fost identificate obiecte de încălţăminte ce prezintă interes pentru cauză, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor, conform prevederilor Codului de Procedură Penală.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, în vederea luării măsurilor legale.

Menţionăm că, pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale stabilite de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA