2.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Percheziții într-un dosar cu prejudiciu de 12.000 de lei

În această dimineață, având în vedere cercetările ce se efectuează în două dosare penale întocmite sub aspectul comiterii infracţiunilor de accesul ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos,  poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară, la locuinţa unei femei de 36 de ani din comuna Tudora şi la locaţiile aparţinând  unui tânăr de 17 ani, pe raza comunei Româneşti şi în municipiul Botoşani.

În urma probatoriului administrat a rezultat că în perioada iunie-iulie 2019, persoanele în cauză ar fi utilizat datele bancare aparţinând unor femei de 56 şi 89 de ani, din comuna Tudora, respectiv din oraşul Ştefăneşti, pe care ulterior le-ar fi folosit pentru a efectua plăţi şi tranzacţii online.

Cu ocazia percheziţiilor, la locaţiile vizate au fost identificate mai multe mijloace materiale de probă (telefoane mobile, laptop), susceptibile că au fost folosite la comiterea faptelor, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor, conform procedurilor legale.

Valoarea prejudiciului creat prin activitatea infracţională a fost estimată la suma de 12.000 de lei. În urma activităţilor, două persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii  infracţiunilor de accesul ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Facem precizarea că pe tot parcursul procesului penal persoanele în cauză beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale stabilite de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA