11.1 C
Botoșani
sâmbătă, 19 aprilie 2025

Percheziții DNA în 39 de locații din Botoșani și Suceava

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –  Serviciul teritorial  Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și infracțiuni asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada 2023-2024.

În această dimineață, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții în 39 de locații, dintre care cinci (5) sunt sedii de instituții publice situate în județele Botoșani și Suceava, iar restul sunt domicilii ale unor persoane fizice și sedii de societăți comerciale.

În cauză, procurii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor Direcției Generale Anticorupție și ai Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


























































ULTIMA ORA