18.7 C
Botoșani
vineri, 23 mai 2025

Percheziţii pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în înşelăciuni prin metoda „accidentul”

News În această dimineaţă, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Botoşani, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., efectuează percheziţii în judeţele Suceava şi Galaţi, acţiunea având drept scop probarea activităţii infracţionale a unor persoane constituite într-o grupare specializată în înşelăciuni prin telefon.

La acțiune participă polițiști de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Botoșani, I.P.J. Suceava, I.P.J. Galaţi, precum şi polițiști ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Botoşani.În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale din I.G.P.R.. Poliţiştii desfăşoară două percheziţii domiciliare, în localitatea Fundul Moldovei, judeţul Suceava şi respectiv în municipiul Galaţi.

Persoanele sunt suspectate că, prezentându-se ca reprezentanţi legali ai rudelor părţilor vătămate, le-ar fi apelat pe acestea pentru a le solicita sume de bani, sub pretextul că rude apropiate au fost victimele unor accidente de circulaţie şi au nevoie de bani pentru intervenţii urgente medicale sau au fost reţinute de organele de poliţie pentru săvârşirea unor astfel de fapte grave (cu victime decedate), iar sumele de bani reprezintă onorarii ori sunt necesare pentru acoperirea pagubelor produse cu ocazia accidentelor de circulaţie.

Poliţiştii urmăresc identificarea şi ridicarea oricăror mijloace utile în probarea activităţii infracţionale a persoanelor în cauză.

 

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.













ULTIMA ORA