8.7 C
Botoșani
joi, 8 decembrie 2022

Pepiniera din județul Botoșani cu 700 de specii de plante: “Vindem în toată țara, am vândut și în străinătate” FOTO&VIDEO

În județul Botoșani este una dintre cele mai mari și mai dezvoltate pepiniere de plante ornamentale și fructifere din Moldova. A pornit totul dintr-o pasiune și în timp a devenit o afacere profitabilă. Acum, pepiniera este întinsă pe o suprafață de șapte hectare și sunt aproximativ 600-700 de specii de plante.

În urmă cu 13 ani, silvicultorul Constantin Puiu a vrut să-și facă o mică pepinieră în comuna Șendriceni și a început cu câteva plante. Acum are 600-700 de specii care se adaptează solului și climei noastre.

“Am început în primăvara anului 2009, pe un teren care era practic o mlaștină, la marginea satului Stracova, în imediata vecinătate a orașului Dorohoi. A început ca o pasiune pentru plantele ornamentale, ulterior dezvoltându-ne într-o bază de plante ornamentale și fructifere, în general de plante pentru grădină. În paralel cu activitatea de comercializare a plantelor pe care le importăm din Polonia, dezvoltăm și o activitate de producție a plantelor. La ora actuală, avem o pepinieră de circa șapte hectare culturi în câmp unde creștem arbori, arbuști, conifere, plus un hectar și jumătate cu plante în ghiveci. Catalogul are peste o mie de poziții și sunt în jur de 600-700 de specii și varietăți de plante. Sunt plante care se aclimatizează perfect la solul nostru, sunt plante cunoscute dar sunt și plante noi introduse pe piață, cum ar fi sălcioara comestibilă sau aronia. Aronia a devenit foarte populară în ultimii ani. Primele plante au fost aduse de către noi prin 2012. Dacă în urmă cu 20 de ani nu știa nimeni de aronia, acum a devenit o plantă omniprezentă și chiar o afacere pentru mulți cultivatori”, ne-a spus Constantin Puiu.

Botoșăneanul spune că are comenzi din toată țara și că Bucureștiul este în topul vânzărilor de plante ornamentale.

“Vindem în toată țara. Avem un magazin online și oricine poate comanda. Am vândut și în străinătate, în special la românii plecați în străinătate. La ora actuală acoperim toată țara. Cele mai multe plante le vindem în București dar avem mulți clienți din Iași, Suceava, Botoșani”, a precizat Constantin Puiu.

Studenții în practică la Șendriceni

În pepiniera din Șendriceni lucrează aproximativ 20 de persoane, toți din această comună. Administratorul pepinierei nu se plânge de lipsa forței de muncă dar trage un semnal de alarmă și spune că trebuie investit mult mai mult în educație.

“Am dat un anunț de angajare, am primit două telefoane de la niște cetățeni din zonă și vreo opt telefoane de la niște firme de recrutare forță de muncă din Siria. Tendința începe să devină din ce în ce mai clară. Nu avem muncitori străini, lucrăm doar cu persoane din comuna Șendriceni, suntem vreo 20 de oameni la pepinieră, majoritatea din comuna Șendriceni. Este o echipă relativ stabilă. Problema forței de muncă nu se pune neapărat cantitativ ci calitativ. Marea problemă este că nu a existat în toată tradiția școlară a țării o orientare către învățământul horticol, axat pe plante ornamentale. Vrem să avem grădini frumoase ca în Olanda? Trebuie să învățăm să le facem. Am lansat o ofertă de colaborare Facultății de Horticultură Iași pentru ca studenții să vină și să facă practică aici dar nu e suficient să învățăm doar la locul de muncă. Avem nevoie și de învățământ de profil”, a mai precizat Constantin Puiu.

Constantin Puiu, administrator Grădina Verde: “Pentru sezonul de iarnă importăm brazi tăiați din specia bradului de Caucaz. Este cea mai bună soluție pentru apartament. Dar avem și mai multe specii de brad în ghiveci”

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here








































ULTIMA ORA