Proiectul depus de Primăria comunei Stăuceni pentru racordare la gaz metan este într-un stadiu avansat și sunt șanse mari să fie aprobat. Primarul Cozmin Epuraș spune că a trimis toate documentele solicitate și așteaptă finalizarea evaluării tehnice și semnarea contractului de finanțare.
Proiectul depus de Primăria Stăuceni prevede realizare unei aducțiuni de 8,7 kilometri și 60 de kilometric de rețea în satele comunei.
“Cel mai ambițios proiect pentru următoarea perioadă este racordarea comunei la sistemul de alimentare cu gaz. Am trecut de faza de evaluare administrativă, economică și acum suntem în evaluare tehnică. Din informațiile pe care le avem, toate proiectele eligibile pe gaz metan vor fi finanțate. Așteptăm răspunsul la evaluare și probabil se va trece la semnarea contractului de finanțare. Este vorba de peste 60 de kilometri de rețea de distribuție plus aducțiunea de 8,7 kilometri. Cei de la Transgaz ne-au spus că punctul de racordare este la ieșirea din satul Draxini. Am avut o colaborare foarte bună cu comuna Bălușeni care ne-a pus la dispoziție o bucată de teren pe care se va construi stația reglare și de măsurare”, a declarat Cozmin Epuraș, primarul comunei Stăuceni.