1.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Parlamentarii PNL Botoşani au început campania. DE PROMISIUNI. Dublarea salariilor medicilor, lefuri mai mari pentru profesori, autostrăzi şi confiscarea averilor

roman cristian vot in camera deputatilor

Lapte şi miere va curge în Botoşani şi în România dacă actualii parlamentari PNL vor fi aleşi din nou de cetăţenii. În ultimii ani nu au făcut ei mare lucru pentru că au fost în opoziţie dar dacă vor fi aleşi din nou iar PNL-ul va ajunge la guvernare, se termină cu sărăcia în România.

Până la alegerile parlamentare au mai rămas aproape trei luni iar deputaţii şi senatorii botoşăneni s-au apucat de treabă, adică de promisiuni. Spre exemplu, deputatul Cristian Roman ne spune că PNL-ul are un plan serios de guvernare şi în plus are un studiu sociologic din care reie că românii vor mai mulţi bani pentru sănătate şi educaţie şi mai vor drumuri pe care să poată circula. Mare noroc că s-a făcut acel studiu deoarece noi habar nu aveam care sunt priorităţile. După ce au aflat priorităţile, liberalii s-au pus serios pe treabă şi acum ne anunţă cum vor schimba ei România.

“Partidul Naţional Liberal are deja un program de guvernare care este elaborat în decursul a unei jumătăţi de an şi este aprobat de cel mai înalt for al partidului. În afara acestui program de guvernare, Partidul Naţional Liberal a terminat un studiu sociologic prin care a stabilit zece priorităţi. Sunt zece aşteptări ale cetăţenilor acestei ţări. Programul de guvernare va fi sintetizat cu aceste zece puncte. Românii consideră că sănătatea, justiţia, educaţia şi infrastructura sunt principalele lucruri pe care viitoarea guvernare va trebui să le rezolve. Vis-à-vis de sănătate, PNL îşi propune în următorii patru ani dublarea salariilor medicilor, înfiinţarea a 900 de case ale medicului în localităţile rurale şi construirea a opt spitale regionale. Pentru educaţie, există o asteptare din partea populaţiei vis-à-vis de creşterea numărului de ore pentru norma didactică iar asta înseamnă implicit şi o creştere a salariilor. În ceea ce priveşte justiţia, lumea aşteaptă foarte tare confiscarea extinsă a averilor. La infrastructură, toţi parlamentarii din Moldova am susţinut construirea unei autostrăzi care să lege regiunile istorice ale ţării până în 2018. PNL-ul nu iese cu lozinci populiste aşa cum o fac cei din PSD care speră încă o dată să păcălească alegătorii. PSD-ul merge pe principiul promitem orice, minţim oricât”, a declarat Cristian Roman.

De acum aşteptăm planul celor de la PSD după care, până la alegeri, vom asista la un concurs de promisiuni, marele premiu fiind cele 12 locuri în Parlament. Experienţa ultimilor ani ne-a arătat că după alegeri, majoritatea parlamentarilor suferă de amnezie şi nimic din ceea ce promit în campanie nu se realizează.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA