Parcul Industrial Botoșani, singurul de acest gen din Moldova alături de Parcul Tehnologic din Iași, ambele membre active ale Asociației Parcurilor Industriale din România, și-a redeschis porțile pentru companiile interesate să își dezvolte activitatea de producție sau administrativă în Europa de Est.
Localizat în municipiul Botoșani, Parcul Industrial Botoșani se află la o distanță de doar 3 km de centrul orașului, pe structura fostei platforme Electrocontact. Parcul Industrial își propune să ofere servicii la standarde europene și să creeze o infrastructură dezvoltată care să răspundă solicitărilor oricărui client.
Cu o nouă, tânără și dinamică conducere în persoana doamnei Maria Negrea – Președinte și a domnului Cătălin Silegeanu – Director General, activitatea Parcului Industrial Electrocontact va cunoaște o nouă dinamică și dezvoltare.
Alaturi de municipalitatea orașului Botoșani, pe care dorim să o cooptăm ca partener activ și implicat în procesul decizional, Parcul Industrial Botoșani va cunoaște cea mai puternică transformare de la înființare până în prezent.
Pe lângă faptul că beneficiază de infrastructură dezvoltată, capabilă să răspundă solicitărilor oricărui client: putere electrică disponibilă de 250 MW, sistem de stingere a incendiului și hidranți certificați FM Global, gaz, apă, canalizare și fibră optică, parcare multifunctională, pază proprie și sistem complex de camere de supraveghere, Parcul Industrial Botoșani dezvoltă proiecte de investiții pentru asigurarea alimentării și furnizării apei industriale din puțuri proprii și a producerii curentului electric necesar în regie proprie astfel încât să asigure firmelor partenere utilități la prețuri de producție fără taxe de transport, distribuție sau accize.
Împreună cu autoritățile locale și municipaliatea Botoșani vom face toate demersurile astfel încât firmele care vor activa în Parcul Industrial Botoșani să beneficiaze de scutire de la plata taxelor și impozitelor în condițiile Legii 186/2013 precum și sprijin financiar guvernamental.
Ca și element de noutate și în premieră în România, într-un Parc Industial, vor fi oferite facilități de producție goale, pregătite pentru a găzdui utilaje cât și facilități de producție deja amenajate, cu utilajele aferente, fiind închiriate atât halele de productie cât și utilajele necesare desfășurării diverselor activități de producție.
În acest moment se află în derulare negocieri de contracte de colaborare cu: o fabrică pentru turnat produse din metal, o fabrică pentru injecție mase plastice, o fabrică de tricotaje și o firmă de catering.
Sunt deja funcționale în Parcul Industrial: TERAROM SRL – MONTEPLAST SRL , SERVICE DRAGUTU SRL, AXFOR SRL, NEWSTRANS SRL , TCF INDUSTIRAL SRL , – HIDROPLASTO SRL si urmează cât de curând altele.
Parcul Industial Electrocontact are cea mai importantă capacitate de închiriere pentru spații de birouri din Botoșani și își propune să atragă mai multe instituții publice și de servicii diversificate.
Parcul deține și locuri de cazare pe care le poate închiria celor care doresc să aducă specialiști din alte zone ale țării sau chiar din statele asiatice. Exista deja contacte cu oficialități din China pentru deschiderea unor activități de producție în Parcul Industrial Botoșani.
Parcul Industrial Botoșani își propune să devină cea mai importantă structură de afaceri în care să se desfășoare activități economice , activități de producție industrială și servicii, într-un regim de facilități specifice în vederea valorificării potențialului uman și material al municipiului Botoșani .
Pentru mai multe detalii, vă rugăm să ne contactați la e-mail office@industrialparc.org sau catalin.silegeanu@electrocontact.ro