10.5 C
Botoșani
joi, 24 octombrie 2024

Parc fotovoltaic realizat în orașul Darabani FOTO&VIDEO

Primăria Darabani a obținut o finanțare elvețiană în valoare de 3 milioane de lei și a construit unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de peste 400 de kw.

Lucrările au fost în mare parte realizate iar reprezentanții primăriei speră ca până la sfârșitul acestui an parcul fotovoltaic să devină funcțional. Prin această investiție se va asigura iluminatul public în Darabani iar primăria va face o economie importantă la bugetul local.

“Lucrarea încă nu este finalizată, nu e făcută recepția. Este un parc fotovoltaic care va asigura necesarul de energie electrică pentru iluminatul public. Este un parc realizat pe 12.000 de metri pătrați, cu o putere instalată de aproximativ 450 kw. Este o investiție realizată de Primăria orașului Darabani prin Programul de cooperare elvețiano-român. Tot pe același program, Primăria orașului Darabani a reușit în urmă cu doi ani să reabiliteze în proporție de 90% iluminatul public. Avem un iluminat modern, un iluminat care consumă 40% din cât se consuma”, a spus Alin Gîrbaci, primarul orașului Darabani.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA