Ordonanţa Guvernului privind majorarea salariilor demnitarilor a fost, respinsă, miercuri, în plenul Senatului. Majorarea indemnizaţiilor a fost aprobată în luna iulie de Guvernul condus de premierul interimar Gabriel Oprea. Senatul este prima cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind forul decizional.
Ordonanţa privind majorarea salariilor demnitarilor a intrat în dezbaterea plenului Senatului cu raport de respingere. Comisia de muncă a Senatului a respins, pe data de 10 noiembrie, proiectul de lege privind aprobarea ordonanţei.
Senatorii au adoptat în plen respingerea ordonanţei cu 90 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi 6 abţineri.
Senatul este prima camera sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.
Majorarea salariilor pentru preşedinte, prim-ministru şi alţi demnitari s-a aplicat de la 1 august şi rămâne în vigoare până la o decizie finală a deputaţilor.
Creşterea salariilor pentru 48 de demnitari de rang înalt, prevăzută în Ordonanţa 14/2015, a fost aprobată în luna iulie şi a intrat în vigoare de la 1 august.
Citeste mai mult pe RTV.NET