Noaptea trecută, în jurul orei 00.10, poliţiştii rutieri au depistat în trafic, pe Șoseaua Iașului din municipiul Botoşani, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani din localitate, care circula cu viteza de 75 km/h, pe un sector de drum limitat la 50 km/h.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0.50 mg/l alcool în aerul expirat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.