5.5 C
Botoșani
joi, 18 aprilie 2024

Şoferi lăsaţi fără permis din cauza alcoolului

 

News Ieri, orele 13:30, lucrătorii Postului de Poliție Cristeşti au fost sesizaţi telefonic de către o persoană din localitatea Cristeşti, județul Botoșani, cu privire la faptul că un autoturism a părăsit  partea carosabilă şi a intrat în curtea locuinţei sale.

Cu ocazia deplasării la fața locului s-a constatat că cele sesizate se confirmă. Întrucât conducătorul auto de 36 de ani din com. Cristineşti emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat un rezultat pozitiv, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean Botoșani, unde i  s-au  recoltat probe biologice  de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii  infracţiunii  de  ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.

La data de 24.02.2014, orele 00:35, pe str. Ion Pillat intersecție cu str. I. C. Brătianu din Botoșani, a fost oprit pentru control un autoturism, al cărui conducător auto de 22 de ani din mun. Botoşani emana halenă alcoolică, testarea alcooltest fiind pozitivă.  A fost condus la Spitalul Județean Botoșani, unde i  s-au  recoltat probe biologice  de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii  infracţiunii  de ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

16 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.











































ULTIMA ORA