O nouă stradă din municipiul Botoșani va intra într-un proces de modernizare.
Este vorba despre strada Plopilor acolo unde au fost finalizate procedurile de contractare a serviciilor de execuție lucrări.
La licitația lansată în spațiul public au fost înregistrate 5 oferte iar societatea Conrec a fost desemnată câștigătoare, în baza criteriului aplicat „prețul cel mai mic”.
Constructorul va avea 12 luni la dispoziție pentru a închide șantierul al cărui obiectiv este creșterea calității vieții și siguranței cetățenilor.
Lucrările vizează:
– asfaltarea drumului în lungime totală de aproape 1 km
– amenajarea trotuarelor și acceselor proprietăți
– realizarea de colectoare pluviale și rigole de acostament
„Ne-am propus să avem în municipiul Botoșani o infrastructură modernă și sigură. Am demarat o amplă campanie de asfaltări în primul mandat și continuăm până ce vom îndeplini și acest obiectiv”, a precizat primarul Cosmin Andrei.
Valoarea contractului privind reabilitarea străzii Plopilor este de 1,7 milioane de lei.
În perioada următoare va intra în reparații și strada Aluniș, cu constructor contractat iar în procedură de licitație pentru execuție lucrări de modernizare este și Aleea Gheorghe Hasnaș, cele două străzi totalizând aproximativ 2,5 km.