O femeie din Dorohoi s-a aruncat în această dimineață, în jurul orei 08.00, de la etajul trei al unui bloc din Fălticeni. Potrivit siteului glasulsucevei.ro, femeia de 34 de ani locuia fără forme legale alături de soțul ei, iar pe fondul unor discuții în contradictoriu cu acesta ar fi recurs la acest gest. La fața locului s-a deplasat un echipaj medical care a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Județean Suceava, unde a fost internată cu diagnosticul „traumatism cranio – cerebral minor, traumatism toracic cu fracturi costale cu deplasare, pneumotorax, contuzii pulmonare, contuzie abdominală, fracturi multiple la nivelul coloanei dorsale și lombare”. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii incidentului.