În perioada 8-11 septembrie, Asociația Brilliant Taekwondo Sporting Club a avut-o ca reprezentant la Campionatul European de Cadeți pe sportiva Ignat Andreea-Gabriela. Aceasta a avut o evoluție foarte bună, fiind evidențiată de coordonatorii lotului național. Din păcate aceasta s-a oprit înaintea meciurilor pentru medalii, întâlnind o sportivă experimentată din Grecia.
„Este o performanță deosebită să reușim să calificăm o sportivă în lotul național pentru Campionatul European în doar 2 ani de la începerea activității. Suntem siguri că o vom ține în același ritm cu dezvoltarea sportivilor spre sportul de performanță.” a declarat cu privire la această performanță, președintele Asociației Brilliant Taekwondo Sporting Club, Denis-Paul MATEI – 3 Dan în Taekwondo.
Asociația Brilliant Taekwondo Sporting Club începe de sâmbătă, 17 septembrie, a doua parte a calendarului competițional prin participarea la Cupa Iași, o competiție destinată juniorilor ce are ca scop formarea lotului național de juniori. Clubul botoșănean urmează a participa cu un lot format din 9 sportivi de clasa A (avansați). Totodată, săptămâna următoare aceștia vor participa la Campionatul Balcanic de Taekwondo, ce se va desfășura în localitatea Dupnitsa din Bulgaria.