1.7 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

O arteră intens circulată riscă să se surpe din cauza celor de la Nova Apaserv

O arteră intens circulată riscă să se surpe sub greutatea mașinilor care o tranzitează. Este vorba despre strada Octav Onicescu, pe tronsonul cuprins între biserica Rosetti până la intersecția cu strada Vârnav.

Imediat după lăcașul de cult, terasamentul prezintă denivelări iar în urmă cu aproape două săptămâni a avut loc o avarie, care a fost lăsată de izbeliște de către cei de la Nova Apaserv. De altfel, în această dimineață, Eugen Țurcanu, consilier PNL, a avut o interpelare pe această temă.” Pe strada Octav Onicescu, pe sensul de urcare înspre Primăverii, imediat după biserica Rosetti și blocul turn, în carosabil, încet, încet se pregătește să devină un crater. Majoritatea șoferilor izbesc cu baia de ulei asfaltul. Se întâmplă ceva e o țeavă spartă și tot vin ploile, să nu se surpe de tot și să se întâmple ceva mai grav acolo. Rugămintea mea este să faceți un efort mai mare către Nova Apaserv atât cât mai există disponibilitate în acest mandat. Să mai acopere gropile din oraș fie și cu piatră spartă, numai să le acopere.” a spus Eugen Țurcanu.

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, spune că vina le aparține celor de la Nova Apaserv. ” Nu este zi dată de la Dumnezeu să nu sun și să nu vorbesc cu cei de la Nova Apaserv. În fiecare zi. Pe strada Octav Onicescu sunt două prăbușiri plus o avarie care nu a fost rezolvată. pentru avaria de mai sus au fost amendați, pentru celelalte două așteptăm să intervină. Degeaba spargem noi carosabilul fiindcă vom ajunge la o conductă care s-a surpat. Știm acest lucru. I-am rugat cu vorba bună, i-am sancționat, vorbesc în fiecare zi, plătim apa pluvială să îi mai ajutăm cu banii de care au nevoie. Rezultatele sunt acestea pe care le vedeți. Mai mult decât atât nu pot face. Amenzile sunt la maxim.” a spus Cosmin Andrei.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA