7.8 C
Botoșani
sâmbătă, 25 ianuarie 2025

Noul stadion al orașului Săveni prinde contur: “Sper ca în luna iulie să fie finalizat” GALERIE FOTO

În vara acestui an, orașul Săveni va avea o bază sportivă modernă, cu trei terenuri de fotbal, baschet și volei, cu tribune acoperite, vestiare, săli de conferințe și toate facilitățile necesare pentru organizarea de competiții oficiale. Noua bază sportivă se construiește lângă sala de sport a orașului Săveni.

Lucrările la noua bază sportivă din Săveni au început în 2020 iar în vara acestui an vor fi finalizate. Primarul Relu Tîrzioru spune că va fi cel mai modern stadion de Liga a III-a din zona Moldovei și promite că din acest an se va implica pentru dezvoltarea sportului local.

“Îmi păstrez optimismul și sper ca în luna iulie stadionul să fie finalizat, cu toate cele trei obiective: terenul de fotbal, terenul de baschet și cel de volei. Terenurile de volei și baschet vor fi cu tartan iar terenul de fotbal va fi cu gazon sintetic. Grupele de copii din Săveni vor avea acces nelimitat la această bază sportivă. Vom mai face un teren și în curtea liceului astfel încât să avem toate condițiile”, a spus Relu Tîrzioru.

Edilul are ambiții mari și vrea ca în aproximativ doi ani, în orașul Săveni să fie o echipă de fotbal care să joace în Liga a III-a și echipă de handbal în Divizia A. El a discutat deja cu mai mulți agenți economici din zonă care sunt dispuși să se implice financiar pentru susținerea sportului în orașul Săveni.

“Ne dorim grupe de copii și juniori care să joace în campionatul național. De asemenea, grupe de handbal, baschet, volei. Avem echipă de fotbal în Liga a IV-a și vrem să promovăm în Liga a III-a, în următorii doi ani. Ar fi și o mândrie locală. Nu doar primăria orașului Săveni se va implica în acest proiect ci și oamenii de afaceri. Chiar am un sprijin din partea oamenilor de afaceri din zona de nord a județului Botoșani. Cred că este cea mai ușoară cale de a atinge performanța. Vreau să găsim mai mulți sponsori care să ofere sume mai mici. Dacă 50-60 de oameni vor face câte o sponsorizare, ar fi mult mai simplu. Avem și câteva contacte și cu cluburi din Anglia și Italia, să facem o academie de fotbal și an de an să trimitem copiii la trialuri”, a mai precizat primarul orașului Săveni.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.













ULTIMA ORA