19.4 C
Botoșani
joi, 12 septembrie 2024

NOI MATERII pentru ELEVI în anul şcolar 2014 – 2015

elevi in curtea scolii

Elevii din clasele a III-a şi a IV-a vor putea învăţa din anul şcolar 2014 – 2015 mai multe despre arhitectură şi mediul construit, iar elevii liceelor de muzică vor putea studia istoria jazzului.

„Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a aprobat prin ordin de ministru, programa şcolară pentru disiplina opţională „De-a arhitectura. Educaţie pentru arhitectură şi mediu construit” pentru clasele a III-a şi a IV-a. Timp de o oră pe săptămână, elevii acestor clase pot afla informaţii despre modul în care se construieşte mediul, dar şi elemente minimale de arhitectură”, se arată într-un comunicat de presă al MEN.

Programa propune şi activităţi în aer liber, centrate pe identificarea în realitate a conceptelor învăţate în clasă. Anterior adoptării, a existat un proiect de programă şcolară, pilotat în cinci şcoli din Bucureşti, pe parcursul anului şcolar 2012 – 2013. Proiectul a fost elaborat în colaborare cu specialiştii din Ordinul Arhitecţilor din România, Asociaţia Arhitectura şi specialiştii Departamentului de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Bucureşti.
Au fost aprobate, de asemenea, şi programele şcolare pentru învăţământul liceal, curriculum diferenţiat, filiera vocaţională, profilul artistic, specializarea Muzică, destinate disciplinelor opţionale „Muzică vocală de jazz – muzică uşoară” şi „Istoria Jazzului”. Prima disciplină vizează elevii din ciclul liceal, clasele IX-XII, iar cea de-a doua, elevii din clasele a XI-a şi a XII-a.
Citeste mai mult pe RTV.NET

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES





































ULTIMA ORA