-2.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Munca în ZILELE LIBERE LEGALE: În ce condiţii pot fi chemaţi salariaţii la serviciu

carrefour produse (4)

ICCJ a admis luni un recurs în interesul legii referitor la aplicarea prevederilor Codului muncii în cazul angajatorilor care se ocupă în centrele comerciale cu comercializarea cu amănuntul a produselor nealimentare.

ICCJ a admis luni un recurs în interesul legii referitor la aplicarea prevederilor Codului muncii în cazul angajatorilor care se ocupă în centrele comerciale cu comercializarea cu amănuntul a produselor nealimentare.

Mai exact, s-a stabilit că aceşti angajatori pot să-şi cheme salariaţii la muncă în zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează doar dacă acordă compensaţii: timp liber corespunzător sau, după caz, un spor la salariul de bază.

„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, stabileşte că fapta angajatorului, de a desfăşura activităţi de comercializare cu amănuntul a produselor nealimentare în punctele de lucru din centrele comerciale, în zilele de sărbători legale prevăzute de art. 139 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. g) din această lege, atunci când angajatorul şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 142 din acelaşi act normativ”, este precizat în comunicatul de presă al Biroului de Informare şi Relaţii Publice din cadrul ICCJ.

În mod obişnuit, salariaţii trebuie să primească liber în zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează, aşa cum prevede Codul muncii. Totuşi, în anumite cazuri, această prevedere nu se aplică.

Concret, excepţiile stabilite de lege sunt unităţile sanitare şi cele de alimentaţie publică, precum şi locurile de muncă în care activitatea nu se poate întrerupe din cauza caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

Citeste mai mult pe RTV.NET

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA