19.4 C
Botoșani
joi, 12 septembrie 2024

Modificări la proiectul de modernizare a drumului Botoşani – Suceava

News Intersecţia dintre drumul naţional care face legătura între Suceava şi Botoşani cu drumul judeţean care duce din centrul oraşului Salcea spre Aeroportul „Ștefan cel Mare” va fi modernizată, anul acesta.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, că principala modalitate de a moderniza această intersecţie este de creare a unei benzi suplimentare pe sensul de drum de la Suceava spre Botoşani pentru şoferii care vor să vireze la stânga spre Aeroport. Preşedintele CJ Suceava a precizat că această variantă nu a fost prevăzută în proiectul iniţial de modernizare a porţiunii din DN 29 care face legătura între cele două municipii reşedinţă de judeţ mai sus menţionate.

„Am solicitat CNADNR-ului un lucru care să permită o mai bună gestionare a traficului la intersecţia cu Aeroportul Ttefan cel Mare. Astfel, am cerut celor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România un element care să creeze un flux mai normal în aceea zonă pentru că în condiţiile în care vor fi curse aeriene tot mai multe, se vor crea şi mai multe ambuteiaje şi dificultăţi în trafic. Am anticipat această situaţie. Drept urmare, ceea ce ne dorim este ca să executăm pentru cei care fac viraje la stânga şi care vin din Suceava să facem o bandă de stocaj, iar cei care vin în aeroport să vireze mai repede la stânga. Sper ca să aprobe CNADNR-ul această solicitare cât mai repede”, a declarat Cătălin Nechifor.

Sursa: Obiectiv de Suceava

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

1708 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





































ULTIMA ORA