În timp ce alte societăți de utilitate publică din județul Botoșani sunt în pragul falimentului, Modern Calor este pe profit, pentru al doilea an consecutiv. În 2022, societatea de termoficare a municipiului Botoșani a avut un profit de două milioane de lei din care un milion a ajuns în bugetul primăriei și un milion a fost folosit pentru investiții.
Bogdan Varasciuc, managerul companiei Modern Calor, spune că acest profit vine din vânzarea energiei electrice.
“Societatea este stabilă din punct de vedere financiar, nu avem niciun fel de plăți restante. Anul trecut, Modern Calor a avut niște cifre record, cifra de afaceri a crescut de trei-patru ori, am încheiat cu un profit de peste două milioane de lei. Acest profit nu provine din vânzarea energiei termice ci este rezultatul exploziei prețurilor pe piața de energie electrică. Mai mult de un milion a ajuns la acționarul societății, respectiv Consiliului Local Botoșani. Și anul acesta a fost o evoluție bună, deși la începutul anului, piața energiei a cunoscut o volatilitate fără precedent. Acum piața s-a stabilizat, prețul combustibilului a scăzut și suntem în parametri optimi de funcționare. Și anul acesta vom încheia tot pe profit”, a spus Bogdan Varasciuc.
Din profitul obținut anul trecut, conducerea Modern Calor a decis să racordeze noi consumatori la sistemul centralizat de încălzire și să facă investiții în CET.
“Realizăm racordarea a două blocuri care sunt în curs de construire în Botoșani. Am făcut un parteneriat cu dezvoltatorul imobiliar. Noi ne-am asumat devierea rețelei primare iar investitorul va achiziționa modulul termic pentru cele două blocuri și va realiza rețeaua de distribuție pe orizontală”, a adăugat managerul companiei de termoficare.