4.9 C
Botoșani
vineri, 19 aprilie 2024

Mobilizare fără precedent. Două echipaje ISU Botoşani au plecat în zonele cu Cod Portocaliu

isu senilata

La nivelul județelor unde sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase, peste 3.400 pompieri cu peste 100 utilaje grele sunt pregătiți să intervină în sprijinul populației și autorităților locale. În completarea acestora pot fi suplimentați încă 6.800 salvatori militari.

În contextul emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie a avertizărilor COD PORTOCALIU de viscol puternic și COD GALBEN de ninsori abundente, care vizează mai multe județe din țară și Capitală, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a dispus unităţilor subordonate luarea măsurilor necesare pentru prevenirea şi gestionarea operativă a unor eventuale situaţii de urgenţă.

Începând cu ora transmiterii avertizărilor, la nivelul IGSU și inspectoratelor pentru situații de urgență din județele vizate, au fost activate grupele operative şi au fost suplimentate efectivele, pentru asigurarea intervenţiei imediată. Totodată au fost dislocate în zonele vizate 18 echipaje cu autospeciale și șenilate, după cum urmează:

Grupări de sprijin formate din autospecială de tractare și autospecială cu capacitate mărită de trecere (șenilată/UTV):

Unitatea Specială pentru Intervenție în Situații de Urgență → ISU Călărași

  • ISU Neamț → ISU Brăila
  • ISU Mureș → ISU Buzău
  • ISU Suceava → ISU Ialomița
  • ISU Botoșani → ISU Tulcea
  • ISU Harghita → ISU Giurgiu
  • ISU Timiș → ISU Teleorman

Grupări de sprijin formate din autospecială de transport personal și victime multiple:

  • ISU Iași →  ISU Brăila
  • ISU Vaslui → ISU Buzău

Grupări de sprijin formate din autofreză de zăpadă multifuncțională:

  • ISU Suceava → ISU Buzău
  • ISU Botoșani → ISU Brăila

La eventualele misiuni de căutare-salvare a persoanelor surprinse de manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă sunt pregătite să intervină cu cele 34 autovehicule şenilate cu capacitate mărită de trecere, în sprijinul acestora putând fi solicitate alte 7 astfel de mijloace ale CNAIR, în baza protocolului de colaborare încheiat între cele două instituţii.

La misiunile de salvare pot fi utilizate 29 autospeciale pentru transport personal și victime multiple, 27 autofreze pentru deblocarea drumurilor, precum și autospeciale de intervenție la incendii și autospeciale SMURD.

Totodată, în județele unde, din experiența anilor trecuți, există posibilitatea producerii fenomenului de zăpor, echipaje ISU monitorizează cursurile de apă pentru identificarea și eliminarea potențialelor stări de pericol pentru comunități.

În scopul optimizării misiunilor de răspuns, la nevoie, IGSU poate disloca și alte detașamente de salvatori și utilaje specifice în sprijinul unităților din județele afectate, din cadrul inspectoratelor care nu se află sub atenționări de vreme rea.

Pentru siguranţa cetăţenilor, recomandăm evitarea pornirii la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar, dacă deplasarea este absolut necesară, să se informeze în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.

Înainte de plecare, să se asigure că sistemul de încălzire funcţionează eficient, rezervorul de combustibil este plin, iar autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.). Este important să se urmărească la posturile radio/tv buletinele meteorologice şi recomandările autorităţilor centrale şi locale.

Evoluția situației din teren este permanent monitorizată prin Centrul Operațional Național al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES











































ULTIMA ORA