Alianţa Creştin Liberală a organizat în această după amiază un miting auto la care au fost prezenţi sute de membri PNL şi PDL. Potrivit organizatorilor, mitingul a avur ca scop determinarea botoşănenilor să iasă duminică la vot şi să-l aleagă pe Klaus Iohannis.
Pe ultima sută de metri înaintea turului doi al alegerilor, liberalii şi democrat liberalii au intensificat campania şi au programat mai multe acţiuni pe raza municipiului Botoşani. Prima a fost în această după amiază când peste 100 de maşini care aveau lipte afişe cu Iohannis, au circulat în coloană pe străzile municipiului.
„Scopul acţiunii de astăzi este acela de a sensibiliza botoşănenii în ceea ce priveşte candidatura lui Klaus Iohannis. Să ridicăm puţin patriotismul pentru că în primul tur Ardealul ne-a dat o lecţie de patriotism. Atât Moldova cât şi Oltenia au rămas în urmă în ceea ce priveşte Uniunea Europeană. Pasul pe care noi l-am făcut în 1989 se dovedeşte că e un pas care bate pe loc de 25 de ani sub cizma bolşevică”, ne-a spus senatorul PNL Viorel Grigoraş.
„Acţiunea noastră îmbracă două scopuri. În primul rând vreau să arătăm botoşănenilor că există un număr foarte mare de susţinători pentru Klaus Iohannis. În al doilea rând, este o formă de protest la ceea ce face Guvernul Ponta”, a spus deputatul PDL Cristian Roman.
„Nu ştiu dacă un Mercedes este un bolid de lux”
Unii dintre liberali şi democrat liberali au renunţat la maşinile de lux pe care le deţin şi cu care circulă zi de zi. Spre exemplu, senatorul Grigoraş a lăsat acasă bolidul de lux, un Mercedes ML, preferând să vină cu o Lada Niva, autoturism cu o vechime de peste 20 de ani. „Nu ştiu dacă un Mercedes, an de fabricaţie 2006 este un bolid de lux. Este o maşină care se pretează… Nu uitaţi că eu sunt un om de afaceri. Ţin la el şi de aia nici nu îl prea bag pe drumuri accidentate pentru că întreţinerea costă foarte scump. Ţin foarte mult la lucruri”, ne-a spus Viorel Grigoraş.
Senatorul botoşănean s-a implicat în organizarea acestei acţiuni. Acesta a adus mai multe microbuze de la firma RVG care în prezent aparţine fiului său, Radu Grigoraş.