1.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Mistreţii fac ravagii într-o comună din judeţul Botoşani: „Zeci de hectare parcă sunt arate”

porci mistreti foto city news

Locuitorii unor comune din judeţul Botoşani au ajuns la disperare. Porcii mistreţi fac ravagii iar autorităţile locale acuză proprietarii fondurilor de vânătoare că nu îşi respectă obligaţiile şi nici nu îi despăgubesc pe fermieri.

“Mistreţii ne crează mari probleme în momentul de faţă. Pur şi simplu au scos sămânţa de porumb. Oamenii sunt disperaţi. Din primăvară, zeci de hectare de păşune parcă sunt arate. I-am solicitat domnului prefect să avem o discuţie. Am mai discutat şi cu fostul prefect dar am primit doar promisiuni şi încurajări”, ne-a spus Ioan Butnaru, primarul comunei Hilişeu Horia care a adăugat că gestionarii celor două fonduri de vânătoare respectă legea doar pe hârtie.

Butnaru Ioan, primar Hiliseu Horia (7)“Legea spune clar că gestionarul fondului de vânătoare trebuie să-şi îndeplinească o serie de condiţii. De câte ori am convocat comisii pentru a constata pagubele produse de către mistreţi pe teritoriul comunei, gestionarii fondurilor de vânătoare aveau condiţiile îndeplinite sută la sută. Gestionarul unui fond de vânătoare a adus documente că a adus 300 de tone de ştiuleţi de porumb pe fondul lor de vânătoare. Asta însemna undeva la 30 de tiruri care trebuiau să tranziteze comuna. Nu ştiu dacă au inventariat vreodată pentru că nu mai sunt 200 de porci mistreţi. Eu cred că sunt vreo 600 în momentul de faţă dar cota a rămas aceeaşi. Pe teritoriul comunei Hilişeu Horia sunt două fonduri private de vânătoare. Nu am fost despăgubiţi niciodată. Am fost învăţaţi de către specialiştii de la AJVPS Botoşani ce documente trebuie să înaintăm. Acum vreo doi ani am tăiat o factură de 10.000 de lei şi le-am trimis documentaţia. Gestionarii fondurilor de vânătoare ne-au trimis-o înapoi cu vreo 20 şi ceva de puncte. Trebuia să mai angajăm vreo trei jurişti şi vreo doi contabili ca să putem lua 10.000 de lei. Asta doar pentru cele 300 de hectare pe care le avem noi”.

Oamenii din localitatea Hilişeu Horia au ajuns la disperare deoarece deşi sunt proprietarii terenurilor, de fapt ei nu au prea multe drepturi iar regulile le stabilesc alţii.

“În aer dacă ridic o dronă, mă confrunt cu cei de la Compania Aeronautică, că îmi trebuie autorizaţie. Aerul e al companiei. Dacă vreau o fântână la mai adâncă de 40-50 de metri, vin cei de la SGA şi spun că am intrat în subsolul României şi trebuie să plătesc. Solul României, pe care eu încerc să produc mâncare, este distrus de porci şi de seceta. Unde e proprietatea mea? Nu îmi dau seama. E şapte milioane un sac de boabe, e patru milioane arătura, mai pun o substanţă …. Şi vin mistreţii şi îmi mănâncă grăunţele. Ne luptăm cu morile de vânt. Oamenii vor ajunge la disperare şi o să apeleze la măsuri extreme. La noi, porcul e monument al naturii, câinele care mănâncă găinile oamenilor iar pe la Bucureşti omoară copii. Nici vulpile nu ai voie să le împuşti când vrei”, a conchis primarul comunei Hilişeu Horia.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA