La data de 08.11.2014, în jurul orei 10.30, a fost depistat în trafic, pe DC 33, în localitatea Tudor Vladimirescu, judeţul Botoşani, un autoturism condus de un minor de 14 ani, din localitate.
Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că autorizaţia provizorie de circulaţie a autovehiculului era expirată din data de 09.05.2014.
De asemenea, s-a stabilit că minorul a condus autoturismul fără ca părinţii săi să cunoască aceasta, neaflându-se la domiciliu.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.